Mai mult decat imobiliare!

Jocuri imobiliare murdare: un parc din centrul Iaşului este distrus, pe motiv că… nu apare în PUG!

Un parc în toată puterea cuvântului, cu bănci, copaci şi flori (singurul, de altfel, din Centrul Civic al Iaşului), riscă să fie „înghiţit" de turnuri de oţel şi beton. Comisia de Urbanism şi-a dat avizul favorabil pentru construirea unui centru de afaceri şi rezidenţial pe respectivul amplasament.

Cum a fost posibilă acordarea unui astfel de aviz? Zona respectivă, cu o suprafaţă de 13.000 mp (aflată la intersecţia străzilor Elena Doamna, Grigore Ghica Vodă şi Anastasie Panu), nu figurează în Planul Urbanistic General al Iaşului ca fiind parc. Acest PUG nu a mai fost actualizat de mai bine de 10 ani!

Cu toate că un proiect similar a fost blocat la Bucureşti, invocându-se Legea 313/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi, prin care se interzice schimbarea destinaţiei acestor zone protejate, parcul ieşean din „Elena Doamna" nu poate fi salvat prin metoda aplicată în Capitală.

Motivul: în Planul Urbanistic General (PUG) al Iaşului, document vechi de 10 ani, zona respectivă nu figurează la categoria „spaţii verzi".

Cu alte cuvinte, cu toate că oricine poate vedea cu ochiul liber că pe acea porţiune de teren se află un parc în toată regula, conform înscrisurilor (vechi şi neactualizate) acesta nu există.

Drept urmare, zona nefiind protejată de nicio lege specială, proprietarii care împart alături de Consiliul Local (CL) suprafaţa de teren de peste 13.000 mp, situată la intersecţia străzilor Elena Doamna, Grigore Ghica Vodă şi Anastasie Panu, pot construi nestingheriţi acolo.


Sectiune sustinuta de : Financiarul.ro,
Galerii Foto Jocuri imo..
Cele mai citite
ZONE IMOBILIARE
 
 
 
 
 
 

Apartamente Berceni

Apartamente Oltenitei

Apartamente Titan

Apartamente sector 4, Berceni

Apartamente noi de vanzare

Instalatori Pitesti

Reparatii masini de spalat vase Bucuresti

Reparatii masini de spalat rufe Bucuresti

Reparatii aer conditionat LG Bucuresti

Reparatii aer conditionat Bucuresti - Ilfov