Mai mult decat imobiliare!
Zona:

Crângaşi


LOCALIZARE

Crângaşi este un cartier mic, situat pe malul estic al Dâmboviţei şi inclus în sectorul şase din anul 1974. Limitele acestuia sunt Calea Crângaşi - în sud şi vest, străzile Mehadia şi George Vâlsan (fosta Flămânda) - în nord şi Calea Giuleşti - în est. Teritoriul este deservit de 20 de artere de circulaţie, a căror lungime însumează aproximativ 15 km. Zona este reprezentată în mare măsură de 256 blocuri cu patru sau zece etaje. Majoritatea au fost construite din panouri prefabricate, o soluţie care a permis realizarea rapidă a acestora, întrucât multe familii aşteptau să se mute din locurile care acum se află sub luciul de apă al Lacului Morii. Cartierul are o suprafaţă de aproximativ 75 ha, pe care locuiesc circa 350.000 de rezidenţi.

ISTORIC

Teritoriul pe care se află cartierul Crângaşi din capitală a fost locuit cu mult înainte de epoca primelor migraţii. În secolul al IV-lea, în această zonă au fost găsite monede din timpul lui Valentinian I (364-375 d.H.) şi un cuptor de ars oale. O hartă statistică întocmită în 1828-1832 şi dată la iveală în 1835 aminteşte despre un cătun neînsemnat - Crângaşi -, cu maximum cinci gospodării (crângaşi = oameni care locuiesc într-o pădurice). La începutul secolului al XX-lea, acest cătun reprezenta o mică zonă locuită, situată în apropierea râului Dâmboviţa, mai exact la graniţa dintre Bucureşti, şi comuna Marele Voievod.

După anul 1922, o parte din cătunul Crângaşi a fost inclus în teritoriul capitalei. Între anii 1940 şi 1960, terenul din această zonă, mai puţin afectat de inundaţiile periodice ale Dâmboviţei, a început să fie ocupat în etape succesive de locuinţele individuale ale unor familii sărace. Abia din 1960, pe loturile rămase libere, au fost ridicate primele blocuri. Astfel, au apărut imobilele de P+3E din zona străzii Ruseţu, iar ulterior - cele cu patru etaje de pe bd. Constructorilor. După anul 1970, în decurs de 10 ani, capitala a suferit două mari inundaţii în urma cărora Crângaşiul a fost una dintre cele mai afectate zone. Apele care au ajuns până aproape de fosta str. Căpitan Grozeanu au prejudiciat multe locuinţe, iar pe unele dintre ele le-au distrus complet. Problema revărsărilor periodice ale râului Dâmboviţa a fost soluţionată prin amenajarea, începând cu anul 1980, a lacului de acumulare cunoscut în prezent ca Lacul Morii.

ADMINISTRAŢIE ŞI ECONOMIE

Locuitorii cartierului dispun de un ştrand situat în imediata vecinătate a şos. Virtuţii, care a fost modernizat şi dotat cu două terenuri de fotbal, unul de tenis, un loc special amenajat cu nisip şi prevăzut cu o instalaţie de iluminat nocturnă. Parcul Crângaşi a fost reamenajat şi readus la standardele normale (bănci, locuri de joacă pentru copii, spaţii pentru animale de companie etc.).

Cartierul are o bună legătură cu restul oraşului, fiind deservit de magistrala a II-a de metrou, tramvaiul 41 (linie cunoscută sub denumirea generică de metrou uşor) şi de câteva linii de autobuze. Legătura cartierului cu cele mai importante zone ale oraşului este asigurată de Podul Grant. Acesta permite supratraversarea pachetului de linii de cale ferată care duc spre Gara de Nord şi, implicit, face legătura cu Calea Griviţei şi bd. Ion Mihalache.

În ceea ce priveşte educaţia, în Crângaşi se găsesc două licee, o şcoală generală şi o grădiniţă de stat. Din punctul de vedere al centrelor comerciale aici se găseşte Piaţa Crângaşi, centrul comercial Grant Shopping Center şi supermarketul Plus, amplasat la marginea pieţei. De asemenea, majoritatea blocurilor care se găsesc pe principala arteră de circulaţie din cartier (Calea Crângaşi) găzduiesc la parter mici spaţii comerciale, sedii de bănci, baruri, restaurante şi câteva farmacii şi cabinete medicale.

PROIECTE IMOBILIARE ÎN ZONĂ

Datorită infrastructurii de care dispune cartierul şi accesului facil către centru, piata imobiliara s-a dezvoltat rapid, fiind construite ansambluri rezidenţiale precum Virtuţii Residence, Crângaşi Apartments,West Park Lake Towers, Sema Park etc.

  Mai ai completari ?
Trimite-ne definitia ta:


Numele tau:
Email-ul tau:
Telefon:
Galerii Foto Crângaşi
banner_ghid_imopedia_300x250.gifbanner_ghid_imopedia_300x250.gifbanner_ghid_imopedia_300x250.gif